|
7–8 noiembrie 2026, Arcadia Quartet, Excelența muzicii de cameră românești
 Cel de-al nouălea weekend al Cazino Music Festival aduce pe scena Cazinoului unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale din România, Arcadia Quartet, un cvartet care și-a construit, în aproape două decenii de activitate, o reputație solidă pe marile scene ale muzicii clasice internaționale.
Fondat în 2006 la Cluj-Napoca, Arcadia Quartet este format din muzicieni formați la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, ulterior perfecționați la Universitatea de Muzică și Arte Interpretative din Viena și membri Alumni ai European Chamber Music Academy. Ansamblul a concertat în unele dintre cele mai prestigioase săli și festivaluri ale lumii, printre care Concertgebouw Amsterdam, Wigmore Hall din Londra, Musikverein Viena, Konzerthaus Berlin, Suntory Hall din Tokyo, Salle Gaveau din Paris, Alte Oper Frankfurt și Festivalul Internațional George Enescu.
Invitat în mod constant în colaborări alături de artiști de prestigiu precum Sarah Chang, Robert Levin, Marin Cazacu, Remus Azoiței și Amit Peled, cvartetul este, din 2015, ansamblu în rezidență al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.
Activitatea discografică a Arcadia Quartet este apreciată la cel mai înalt nivel internațional. Înregistrările dedicate cvartetelor de Leoš Janáček, Béla Bartók și, mai ales, monumentalei integrale a celor 17 cvartete de Mieczysław Weinberg, realizată pentru casa de discuri Chandos, au fost recompensate cu numeroase distincții, printre care Diapason d’Or, Preis der deutschen Schallplattenkritik, nominalizări la International Classical Music Awards (ICMA) și Gramophone Awards, precum și aprecieri de cinci stele din partea revistelor Gramophone, BBC Music, Diapason, Classica și The Strad.
Dincolo de activitatea concertistică și discografică, membrii ansamblului sunt implicați activ în formarea noilor generații de muzicieni prin proiectul Arcadia Chamber Music Classes, un program anual de măiestrie dedicat tinerelor formații camerale.
Program
De la Bach la ABBA
Partea I
Johann Sebastian Bach – Aria (aranjament din Suita orchestrală nr. 3)
Joseph Haydn – Fuga din Cvartetul de coarde în fa minor, op. 20 nr. 5
Wolfgang Amadeus Mozart – Allegro din Divertismentul în Fa major, K. 138
Ludwig van Beethoven – Adagio affettuoso ed appassionato din Cvartetul de coarde în Fa major, op. 18 nr. 1
Felix Mendelssohn Bartholdy – Adagio. Allegro vivace din Cvartetul de coarde în la minor, op. 13 nr. 2
Johannes Brahms – Allegro (final) din Cvartetul de coarde în do minor, op. 51 nr. 1
Johann Strauss II, aranjament Martelli – Roses from the South
Pauză
Partea a II-a
Antonín Dvořák – Humoresca
Serghei Rahmaninov, aranjament Thorp – Vocalise
Frédéric Chopin, aranjament Thorp – Grande Valse brillante
Johann Strauss II, aranjament Wolfgang Birtel – Tik-Tak Polka
Fritz Kreisler, aranjament Erik Leidzen – Liebesleid
Astor Piazzolla, aranjament Uwe Müller – Oblivion
Monti McLean – Csárdás
Béla Bartók, aranjament Dan Variu – Dansuri românești
R. Metea – Bagatela nr. 4
ABBA – Money, Money, Money |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie10-11: 14–15 noiembrie 2026, Adela Zaharia, O voce de referință a operei contemporane Cel de-al zecelea weekend al Cazino Music Festival o aduce în fața publicului pe una dintre cele mai apreciate soprane române ale momentului, Adela Zaharia, într-un recital special prezentat în dialog cu Ioan Holender, directorul artistic al fes ... [ continuare ] Din categoria Festivaluri din România
05-11: 7–8 noiembrie 2026, Arcadia Quartet, Excelența muzicii de cameră românești Cel de-al nouălea weekend al Cazino Music Festival aduce pe scena Cazinoului unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale din România, Arcadia Quartet, un cvartet care și-a construit, în aproape două decenii de activitate, o reputație sol ... [ continuare ] Din categoria Festivaluri din România
29-10: 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, Druml Sisters (Ania & Sophie Druml), Două surori și un singur limbaj muzical Cel de-al optulea weekend al Cazino Music Festival aduce în fața publicului duo-ul Druml Sisters, format din violonista Sophie Druml și violoncelista și pianista Ania Druml, două dintre cele mai promițătoare artiste ale noii generații austrie ... [ continuare ] Din categoria Festivaluri din România
22-10: 24–25 octombrie 2026, Eddie Luis 5, O călătorie în jurul lumii prin muzică Cel de-al șaptelea weekend al Cazino Music Festival aduce pe scenă Eddie Luis 5 (EL5), un ansamblu care transformă diversitatea muzicală într-o experiență spectaculoasă. Jazzul, muzica clasică, folclorul și ritmurile tradiționale din difer ... [ continuare ] Din categoria Festivaluri din România
15-10: 17–18 octombrie 2026, Hugo Wolf Quartett, Tradiții în dialog Cel de-al șaselea weekend al Cazino Music Festival este dedicat unuia dintre cele mai apreciate ansambluri camerale austriece, Hugo Wolf Quartett, care propune un program construit în jurul relației dintre tradiția muzicii culte și patrimoniul m ... [ continuare ] Din categoria Festivaluri din România
|