[ Autor Adrian Trasca ]
 În ultima jumătate de an Angela Gheorghiu a avut mai multe colaborări cu Opera de Stat din Viena, dar, din motive obiective, am ratat frustrant atât "Tosca" din septembrie 2013, cât şi "Boema" din decembrie a aceluiaşi an. În februarie şi martie 2014, prezenţa Angelei Gheorghiu la Viena s-a concretizat în 6 reprezentaţii ale operei "Adriana Lecouvreur" compusă de Francesco Cilea şi, deşi această operă nu se numără printre favoritele mele, am plecat de la Bucureşti la Viena pentru a o vedea şi asculta pe marea soprană româncă, dar şi pentru a fi prezent pentru prima oară la celebră operă din "Vin" (Wien), aşa cum spun localnicii. Nu şi primul meu spectacol în capitala Osterreich-lui (Austriei), mai văzusem o "Traviata" la Viena în 2012, dar la cealaltă operă, fratele mai mic, Volksoper, "Opera pentru popor".
Despre Staatsoper nu am să scriu date care pot fi găsite uşor pe internet cu excepţia unui singur detaliu: Ioan Hollender, român din Timişoara, fost director aici timp aproape 18 ani şi jumătate, cea mai lungă perioadă de directorat din istoria Operei de Stat din Viena!
Ca impresii personale, uşile lojelor seamănă cu cele de la Scala din Milano, adică sunt micuţe şi cu un uşor aspect de înghesuit - lucru amplificat în interior, când a trebuit să ridic două persoane pentru a ajunge la scaunul meu -, la fel ca acolo există mici ecrane "la scaun" pentru traducere disponibilă în mai multe limbi (germană şi engleză). Interiorul este cuprins din 5 niveluri, trei de loje şi două de scaune, iar la parter în spate există un spaţiu ca la Volksoper în care se poate sta în picioare, preţul acestor bilete fiind, desigur, cel mai mic dintre toate. Nu există un candelabru, în locul acestuia fiind un cerc maaare de cristale.
Opera în sine, "Adriana Lecouvreur", o văzusem la televizor în urmă cu nişte ani într-o transmisiune de la Timişoara şi nu mi-am făcut iluzii privind valoarea ei, pe care o consider mult sub cea a Angelei Gheorghiu. De altfel, operă a fost montată acum pentru prima oară pe scena Operei de Stat din Viena şi nu mă miră că nu a fost până acum, ci mai degrabă de ce a fost montată acum. Părerea mea, de spectator neavizat.
Decorul a fost clasic, nu prea încărcat, cu uşoare idei inovative. Spre exemplu, casa din primul act era alcătuită numai din grinzi, structura de lemn, iar în actul doi numai faţada era finisată, lateralele fiind într-o stare de "în lucru". În mijlocul scenei, în faţă, se află un bust al lui Moliere. Costumele erau de epocă. Diverse personaje îşi joacă rolurile, dar sunt un amestec de arii uşoare şi vorbe, nimic de remarcat.
Eu încă (o) aştept. Din operă aveam ulterior să extrag fraza "Here comes the Godess at last! " ("Vine Zeiţa, în sfârşit! ") Da, aşa a fost. După o aşteptare care mi s-a părut mai lungă decât a fost în realitate; în sfârşit apare Angela. Rochie albă, cercei lungi, o podoabă ca o tiară, dar pe creştetul capului şi pe frunte. Întâi vorbeşte ceva, apoi cântă! O vrajă se aşează peste întreaga sală a Operei din Viena!
Primele aplauze. Din păcate, din punctul meu de vedere a fost singură arie deosebită din operă. Angela avea să interpreteze şi să cânte magistral şi ulterior, dar nu poţi participa la Formula 1 cu o maşină de duzină. Poţi scoate maximum din ea, aşa cum a făcut Angela cu acesta operă, dar tot maşină de duzină rămâne.
Decorurile nu s-au schimbat mult în actele următoare. Faţada casei din actul 2 era roz, cu 4 coloane, terminate (sau începute) sus într-un triunghi asemănător cu cel de la Ateneul Român, în vârful acestui triunghi fiind amplasaţi îngeri.
La final, la aplauze, un spectator a afişat steagul României. :-) Angela l-a văzut şi s-a bucurat că un copil, arătându-le celorlalţi artişti "E steagul meu! E steagul meu! " :-)
Fază se mai "întâmplase" şi la Bayerische Staatsoper Munchen în 2012, şi la Teatro alla Scala di Milano tot în 2012. Satisfacţia de a o vedea pe Angela pe scenă, la fel ca şi satisfacţia de a îi crea o bucurie Angelei Gheorghiu, ne-pre-țu-i-te! ;-)
Distribuția:
Angela Gheorghiu - Adriana Lecouvreur
Elena Zhidkova - La Principessa di Bouillon
Massimo Giordano - Maurizio, Conte di Sassonia
Roberto Frontali - Michonnet
Evelino Pido - Dirijor
David McVicar - Regie |