|
Premieră la un concurs de gimnastică ritmică. Alexandra Piscupescu a fost acompaniată live de un tenor în timpul exerciţiului
Premieră la un concurs de gimnastică ritmică. Alexandra Piscupescu a fost acompaniată live de un tenor în timpul exerciţiului la panglică din cadrul cupei mondiale de la Bucureşti. Alexandra a câştigat 3 medalii.
Colaborarea dintre Alexandra Piscupescu şi tenorul Bogdan Mihai s-a dovedit a fi benefică pentru gimnasta care a reprezentat România în finale la Cupa Mondială de la Bucureşti. După medaliile de argint castigate la minge şi cerc, Alexandra a urcat pe podium si-n finala la panglica. Ea a fost a 3-a dupa Melitina Staniouta din Belarus şi Daria Starkovskaia din Rusia.
"A fost o experienţă extraordinară, inedită, unică pentru mine. M-am simţit extraordinar de emoţionată", a declarat gimnasta Alexandra Piscupescu.
"A confirmat încă de la începutul sezonului: la Moscova a intrat în 3 finale, la Lisabona a intrat în trei finale şi aici, medalie. E clar că are un parcurs destul de constant", a declarat Irina Deleanu, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică despre performanţele Alexandrei Piscupescu.
Cupa Mondială, organizată în premieră în România, a fost dominată de sportivele din Rusia şi Belarus care au şi-au împărtit cele 5 medalii de aur şi şi-au tăiat partea leului din premiile în valoare totală de 22.000 de euro. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie22-09: Program Festivalul de Operă Sibiu 2026 Luni, 28 septembrie
10:00, Sala Thalia
• „Fanchette. Căsătorie la felinare” - Jacques Offenbach (operetă comică pentru copii)
• Take an Opera Break
• Aeroportul Internațional Sibiu
• Autoklass ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
21-09: Sibiu Opera Festival 2026 - Ediția a XXV-a Ajuns la ediția aniversară cu numărul 25, cel mai longeviv festival de gen din România, Sibiu Opera Festival, se desfășoară între 28 septembrie și 16 octombrie 2026, transformând din nou orașul într-un reper al artei lirice și într-un s ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
12-06: Opera Națională Chineză, în premieră la București cu Turandot Pentru prima dată în România, Opera Națională Chineză aduce pe scena Sălii Palatului una dintre cele mai impresionante producții ale sale: capodopera lui Giacomo Puccini – Turandot. O producție oficială, prezentată în cadrul unui amplu ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
06-03: Diana Tugui, invitata specială la concertul Jose Carreras de la Saraievo Enorul spaniol de renume mondial, José Carreras, va concerta în 7 martie la Saraievo. Principalele surse media din Bosnia și Herzegovina subliniază interesul enorm pentru acest eveniment cultural major, apreciind că pentru o seară, Sarajevo va ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
04-12-2025: Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell`Opera di Roma și a fost ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
|