|
Protocol de colaborare între Municipiul Bucuresti si TNO
 Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian“ are deosebita plăcere să anunţe semnarea unui important act pentru artele spectacolul muzical şi bucureşteni - Protocolul de colaborare între Municipiul Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian“
Pe data de 25 septembrie 2009, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian“ împreună cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti au semnat un protocol de colaborare pe trei ani de zile.
Protocolul semnat de cele două instituţii presupune colaborarea şi parteneriatul acestora, precum şi sprijinul lor reciproc în a aduce bucureştenilor producţii şi evenimente care promovează valoarea şi artele spectacolului muzical. Cele două instituţii vor realiza în colaborare o serie de proiecte care să completeze oferta culturală din Bucureşti prin intermediul operetei şi musicalului, dar şi proiecte social-educaţionale.
Astfel, obiectul acestui protocol îl constituie:
a. Susţinerea reciprocă între cele 2 părţi în vederea promovării culturii, artelor spectacolului muzical, în beneficiul Municipiului Bucureşti.
b. Realizarea şi derularea de proiecte, programe şi evenimente comune:
I. în vederea dezvoltării publicului specific, a creşterii atractivităţii ofertei de produs cultural complet la nivelul Municipiului;
II. social-educaţionale prin activităţi specifice artelor spectacolului muzical;
c. Participarea ca parteneri în programul cu finanţare integral europeană
Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din Romania, SCENART
Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian“ este unica instituţie care, deşi este finanţată de către Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a semnat un astfel de protocol cu Consiliul Municipiului Bucureşti. Această recunoaştere a valorii şi importanţei instituţiei pentru Municipiul Bucureşti nu ar fi fost posibilă fără ca Teatrul să dovedească, în timp, valoarea artiştilor săi, a proiectelor şi programelor sale. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|