|
COANA CHIRIŢA interpretată de STELA POPESCU
 În luna martie, COANA CHIRIŢA interpretată de STELA POPESCU, pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII
Coana Chiriţa, unul dintre cele mai populare personaje ale literaturii noastre, care a stârnit râsul generaţiilor întregi de spectactori mari şi mici pe toate scenele din România, soseşte cu - alaiul ei de franţuzisme greşit pronunţate spre hazul tuturor - pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII. Dacă de-a lungul istoriei teatrului românesc Coana Chiriţa a însemnat magistrale interpretări ale marilor noastre actriţe, printre care le amintim pe Draga Olteanu şi Tamara Buciuceanu, de această dată moşiereasa grosolană cu preocupări mondene va prinde viaţă graţie unui alt important nume al scenei noastre: STELA POPESCU.
În toate zilele de vineri ale lunii martie - 1, 8, 15, 22, 29 - de la ora 17.00, la OPERA COMICĂ PENTRU COPII, Chiriţa cu cei trei copii ai ei Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă şi celelalte personaje pitoresc creionate de Alecsandri în seria sa de comedii vă aşteaptă la un spectacol plin de haz şi voie bună. Regia producţiei poartă semnătura lui CRISTIAN MIHĂILESCU, scenografia este semnată de VIORICA PETROVICI, iar asistent de regie este SORINA TIRON. Partitura muzicală creată de compozitorul Alexandru Flechtenmacher va fi interpretată, alături de Stela Popescu, de artiştii deja aplaudaţi de public în numeroase spectacole ale OPEREI COMICE PENTRU COPII în ţară şi peste hotare: Vicenţiu Ţăranu, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Oana Şerban, Valentino Tiron, Raluca Oprea, Andrei Lazăr şi Levente Ambrus.
Pentru mai multe detalii despre productiile OPEREI COMICE PENTRU COPII, vă invităm să consultaţi site-ul operacomica.ro. Sediul Operei este situat in Calea Giulesti, nr. 16, sector 6, Bucureşti.
Pentru rezervarea biletelor la spectacolele noastre, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 - 16.00.
Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o ora înainte de începerea spectacolului. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: „Anotimpurile”, de Vivaldi, la Palatul Culturii Iași Opera Națională Română din Iași programează și în această lună o întâlnire în cadrul seriei Concert la Palat. Reprezentația lunii noiembrie găzduită de Palatul Culturii din Iași va avea loc marți, cu începere de la ora 18:30, și v ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: La Boheme de Brașov Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să urmăriți spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite și montate lucrări din istoria muzicii universale.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|