|
„Rita”, prezentată de Orchestra de Cameră Radio, pentru prima oară în România, la Bucharest Opera Festival
 Opera „Rita” (în formulă de concert) de Gaetano Donizetti este titlu cu care vine la Bucharest Opera Festival luni, 16 iunie, ora 19:00, pe scena ONB, Orchestra de Cameră Radio, prezentă pentru prima dată în cadrul festivalului.
Operă comică într-un act, lucrarea creată în anul 1841 a fost concepută de Donizetti în doar 8 zile. Partitura nu a fost niciodată cântată în timpul vieții compozitorului și prima reprezentație a avut loc la Opera Comică din Paris, pe 7 mai 1860, la 12 ani după trecerea în neființă a lui Donizetti.
Povestea operei se desfășoară în sec. XVIII, într-un han de pe drumul dintre Genova și Torino, han condus de Rita, soția tiranică a timidului Peppe. Rita amintește întrucâtva de portretul unui alt celebru personaj din istoria literaturii: Caterina din „Îmblânzirea Scorpiei”, comedia semnată de Shakespeare.
Intitulată inițial „Doi bărbați și o femeie”, opera prezintă viața cuplului Rita-Peppe, care este dată peste cap de sosirea neașteptată a lui Gaspar, primul soț al Ritei, pe care toți îl credeau înecat. Se nasc o mulțime de situații între cei trei, Peppe încercând să scape cu acest prilej din căsnicia nefericită cu Rita. Cei doi bărbați se aliază și se pun de acord să joace un joc: cel care câștigă trebuie să rămână cu Rita. Din intrigile comice născute, situația se încheie cu faptul că vicleanul Gaspar reușește să scape de Rita și Peppe trebuie să își continue căsnicia.
„Rita” va fi interpretată în formulă de concert de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta lui Toufic Maatouk. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume: Carnegie Hall, New York – cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli – cu Recviemul lui Mozart. De-a lungul carierei, activitatea sa a fost răsplătită cu numirea în funcții importante, cum ar fi cea de director executiv adjunct la Festivalul Abu Dhabi și la Fundația Abu Dhabi Music & Arts din Emiratele Arabe Unite.
În rolurile principale : Rita - Caterina di Tonno, Peppe - Marco Ciaponi, Gaspar - Philippe-Nicolas Martin, Bortolo - Alexandru Bindea
Peste 1500 de muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă şi în culise la Bucharest Opera Festival 2025, aşa cum se întâmplă an de an în iunie, pe aceeaşi scenă, a Operei Naţionale din Bucureşti.
Bucharest Opera Festival este un eveniment de zece zile care aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și nu numai, dând posibilitatea publicului de a experimenta călătorii culturale diverse.
Programul festivalului este disponibil în link-ul: https://operanb.ro/calendar/?luna=06&anul=2025
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Remember BOF 2024: https://www.youtube.com/watch?v=Xt1ffMgS-HQ
(Video concept: Virgil Oprina/ Opera Națională București)
Distribuție:
Rita –Caterina di Tonno
Peppe - Marco Ciaponi
Gaspar - Philippe-Nicolas Martin
Bortolo - Alexandru Bindea |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|