|
"No NetworK" - premiera celui mai nou spectacol nonverbal din România
 Ritm. Energie. Percuție neconvențională. Acestea sunt ingredientele celui mai nou spectacol de percuție neconvențională din România, produs de Teatrul Muzical Ambasadorii, a cărui avanpremieră va avea loc în data de 5 și 6 aprilie 2024, într-o dublă reprezentanție la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra din București, de la ora 19:00.
Bilete se pot cumpăra de la adresa
https://bit.ly/3TnqZWZ
Ce fac artiștii Teatrului Muzical Ambasadorii când nu au rețea? Cu mături, butoaie de plastic, frapiere, pungi sau pubele ei creează „No Network”, un spectacol despre lumea selfie-ului și a internetului, despre o realitate virtuală și ireală în care trăiesc din ce în ce mai mulți tineri.
Morala care se desprinde pe parcursul acestei piesei este că tehnologia are utilitatea ei, atât pentru copii, cât și pentru adulți, dar aceasta trebuie folosită în mod responsabil, astfel încât să nu ajungă să pună stăpânire pe cel utilizator.
„Ideea acestui spectacol original a pornit chiar de la mine, de la faptul că mulți ani am făcut parte dintr-o trupă de percuție neconvențională și mi-am dorit să transpun acest lucru pe scenă din nou, dar sub forma unui spectacol pentru toate vârstele. Această producție nouă a Teatrului Muzical Ambasadorii – No Network – este o poveste actuală care aduce în fața publicului realitatea în care trăim cu toții, nu numai copiii și adolescenții. Spectacolul spune povestea unui tânăr care descoperă o nouă pasiune cu ajutorul muzicii și pune în plan secundar telefonul și prietenii lui virtuali. Vă invităm, în 5 și 6 aprilie 2024, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, la o reprezentație în care veți simți și voi ritmul și muzica. Mai mult, exact ca personajul principal, veți uita complet de telefonul mobil cât timp sunteți în sala de spectacole”, a declarat Mihai Ciprian Rogojan, managerul Teatrului Muzical Ambasadorii.
„Prin acest spectacol am avut ocazia să îmi pun în practică experiența dobândită de ani de zile în cadrul percuției neconvenționale și, totodată, calitatea de percuționist dobândită de peste 30 de ani. Este, în momentul acesta, un punct culminant al carierei mele de muzician, de artist, dar și o provocare, pentru că vom încerca ceea ce puțini au mai încercat până acum în România”, a declarat Florin Romașcu, autorul libretului și al muzicii din spectacolul „No Network”.
„No Network” este o producție a Teatrului Muzical Ambasadorii, singurul teatru pentru copii și tineret de sub tutela Ministerului Culturii, care anul acesta împlinește 5 ani de la înființare.
Vă așteptăm în lumea Teatrului Muzical Ambasadorii, unde ne distrăm, cântăm, dansăm și celebrăm 5 ani fantastici!
Vârsta recomandată pentru acest spectacol este între 10 și 99 de ani. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie12-10: Trei spectacole în această săptămână la Opera Iași Opera Națională Română din Iași are trei spectacole în programul acestei săptămâni.
Marți, de la ora 18:30, Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași va găzdui tradiționalul eveniment lunar intitulat Concert la Palat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Marți, ora 22, TVR Cultural prezintă "Ţara Surâsului" Marți, 13 octombrie, ora 22:00, TVR Cultural
Ţara Surâsului
Operetă în 3 acte de Franz Léhar
Libretul: Ludwig Herzer și Fritz Löhner (după o idee de Victor Léon)
Regia artistică: Anda Tăbăcaru
C ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Sub semnul pasiunii și al destinului: „Bal mascat” la Timișoara Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 19:00, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la o reprezentație de excepție a unei capodopere verdiene: „Bal mascat”. O poveste fascinantă despre dragoste interzisă, loialitate, trÄ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|