|
33 000 de spectatori la un musical din România
 Celebrul musical „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, ajunge în acest weekend la cea de-a 87-a reprezentație, devenind cel mai jucat spectacol de musical din România. De la premiera sa, pe 1 iunie 2018, și până în prezent, „Sunetul muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, a bucurat un număr record de peste 33 000 de spectatori cu una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din toate timpurile.
„<> de la Opera Comică pentru Copii e un spectacol la care copiii – copiii secolului 21, pierduți în tablete și copleșiți de tehnică, copii care au prea puțin contact cu natura – reacționează extraordinar. Cântă împreună cu cei de pe scenă, sunt atenți, nu se mișcă în scaun, râd și aplaudă în ritmul melodiilor. E un spectacol la care râzi, plângi și te bucuri de fiecare scenă, pentru că, poate azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de poveste… și în teatru.”, scria criticul de teatru Monica Andronescu după weekend-ul premierei.
Spectacolul implică o distribuție de zeci de artiști – cântăreți, actori, dansatori și instrumentiști – decoruri impresionante și efecte de lumini pe măsură. Musicalul lui Richard Rodgers, cu libretul semnat de Oscar Hammerstein II, doi apreciați creatori de pe Broadway, a avut premiera absolută în anul 1959 și este inspirat de memoriile Mariei von Trapp, conducătoarea grupului Cântăreții Familiei Trapp.
„De multe ori am fost întrebat în interviuri cum arată pentru mine fericirea. Am răspuns că fericirea ar fi să locuiesc într-un musical. Poate unul cu Fred Astaire și Ginger Rogers. Sau în <>. Sau în <>. În orice caz, un musical în care problemele și obstacolele dispar într-o clipă printr-un cântec sau în pași de dans. Un musical cu happy-end, cum sunt majoritatea. Musicalul ca promisiune a fericirii. Musicalul ca paradis iluzoriu. Poate utopic, poate posibil. Musicalul ca spectacol complex, total, copleșitor, emoționant, magic.”, mărturisește regizorul și coregraful spectacolului, Răzvan Mazilu.
În Sala Mare de la Opera Comică pentru Copii, „Sunetul muzicii” se mai poate viziona doar pe 26, 27 și 28 ianuarie 2024. Ultimele bilete sunt disponibile în rețeaua bilete.ro. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|