|
Festivalul de operă şi operetă în aer liber de la Timişoara, la final
 Parcul Rozelor din Timişoara s-a transformat duminică, 2 septembrie 2012, preţ de câteva ceasuri, într-o adevărată curte de castel austriac de secol XIX. Opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul a încheiat cea de-a opta ediţie a Festivalului de operă şi operetă, organizat de Opera Naţională împreună cu Primăria şi Casa de cultură din Timişoara. Farsa Liliacului a adus peste trei mii de spectatori în Parcul Rozelor, invitaţi pentru o seară la balul prinţului Orlovski.
Acordurile muzicii lui Strauss, acompaniate din public şi replicile actualizate pe alocuri la realitatea politică au fost constantele serii. Organizarea Festivalului de operă şi operetă în aer liber este tot mai apreciată de timişoreni, astfel că, pentru cel de-al doilea an consecutiv, evenimentul are loc timp de două week-end-uri.
* "E extraordinar că au acces toţi cei care nu s-ar duce în mod normal la operă, dar poate aşa se deschide gustul. Foarte fain."
* "Noi venim de câţiva ani, de când se organizează. Din punctul meu de vedere este o idee bună."
* "O apreciez ca fiind o idee foarte bună. Şi faptul că s-a permanentizat cred că este un lucru benefic pentru Timişoara. În felul acesta, publicul are posibilitatea să cunoască maniera în care există şi alte genuri muzicale pe care poate nu le are la îndemână."
Scena Teatrului de vară a fost adaptată pentru a corespunde structurilor coregrafice. Construită în plan înclinat, scena a fost îndreptată pentru a putea fi montate decorurile. Prima etapă a Festivalului a adus în faţa publicului operele Cavaleria rusticana, Paiaţe şi opereta Ţara surâsului. A doua repriză a nocturnelor timişorene a prilejuit întâlnirea cu Voievodul ţiganilor de Johann Strauss, urmată în cea de-a doua seară de opera Carmen de Bizet. Interpretată de Ramona Zaharia de la Opera timişoreană, Carmen a fost foarte apreciată de melomani.
* "Un spectacol foarte bun, o distribuţie bună…"
* "Spectacolul din seara asta, în special, îmi place foarte mult. Am venit pentru opera în sine şi pentru solistă."
* "Formidabil! Şi interpreţii, şi respectul faţă de public este la cota maximă."
* "- Cum ţi-a plăcut ce-ai văzut în seara asta?
- Mi-o plăcut foarte mult.
- Ai mai fost până acum?
- Da, am mai fost şi la alte spectacole.
- Aici, în parc, sau la operă?
- Aici, în parc.
- Care dintre el ţi-a plăcut cel mai mult? În care seară?
- În seara asta! "
Festivalul de operă şi operetă în aer liber precede în fiecare an deschiderea stagiunii la Opera Română din Timişoara. Premiera acestui sezon o reprezintă spectacolul cu opera Faust de Charles Gounod, programată în data de 10 octombrie 2012. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie25-09: Program octombrie 2026 Teatrul Muzical Ambasadorii București a anunțat programul pentru luna octombrie 2026.
3, Cenușăreasa
4, De-a Harap alb
10, Bambi
19, Cenușăreasa
20-23, Vrăjitorul din Oz
24, Elixirul dragostei
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
24-09: Octombrie 2026, o lună de neratat la Opera din Timișoara În această toamnă, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la câteva întâlniri cu opera, opereta și baletul. De la spectaculoasa lume orientală din „Scheherazade” și energia dansului contemporan din „Bodies & Emotions” ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-09: Serată la Operă – Pagini celebre, duminică, 27 septembrie 2026, ora 18 O seară dedicată unora dintre cele mai cunoscute și îndrăgite pagini din repertoriul de operă și balet, din creația compozitorilor: Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Minkus, Bizet, Boito și Puccini în interpretarea soliștilor vocali: Nar ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-09: 16-18 octombrie, Miturile prind viață: Cantafabule și Meșterul Manole În basme și mituri, cifra 3 anunță întotdeauna momentul culminant. În luna octombrie, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, aceeași cifră dă ritmul unui sfârșit de săptămână cu totul aparte: 3 seri, 2 mari titl ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-09: „Sunetul muzicii”, spectacol reprogramat din luna iunie, în această sâmbătă, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 26 septembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, va avea loc spectacolul cu musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers, eveniment reprogramat din data de 6 iunie 2026, când, furtuna care a produs o întrerupere major ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|