|
Diversitate și efervescență în luna iunie la Operă
 Pentru că frumusețea vieții constă în diversitatea ei, luna iunie aduce cel mai divers program din întreaga stagiune, celebrând efervescența vieții. Prima lună de vară propune evenimente potrivite pentru toate vârstele. Spectacole de balet, musical, concerte, spectacole de operă, dar și spectacole pentru copii, toate acestea se regăsesc la Operă în ultima lună a stagiunii!
Miercuri, 1 iunie, pornim în călătorie cu Fata babei și fata moșului. Te invităm să petrecem ziua copilului împreună și să pătrunzi într-unul dintre cele mai dragi basme ale copilăriei! Iar pentru că știm cât de îndrăgite sunt spectacolele dedicate celor mici, propunem încă o poveste magică sâmbătă, 11 iunie, prezentată de Cutiuța muzicală: Aventurile pălăriei fermecate, spectacol realizat în parteneriat cu Teatrul Ambasadorii din București.
Baletul va fi de asemenea în centrul atenției la Operă, cu două titluri care farmecă mereu: senzualul dans al baletului Carmen pus pe muzica pasională scrisă de Georges Bizet va fi redat de Ansamblul de balet vineri, 3 iunie, urmat de Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski programat în 17 și 19 iunie.
Comicul de situație va fi prezent în spectacolul de operă Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini (miercuri, 8 iunie) și în faimosul musical My Fair Lady de Frederick Loewe (miercuri, 22 iunie). Drept contrast, capodopera verdiană Bal mascat (miercuri, 15 iunie) înfățișează un univers medieval în care triunghiurile amoroase și trădarea se plătesc scump.
Luna iunie aduce și o premieră națională: varianta în concert a spectacolului de operă Traiano in Dacia de Giuseppe Nicolini, o poveste plină de intrigi istorice care va transpune publicul duminică, 5 iunie, în decorul orașului Sarmizegetusa, capitala Daciei de la începutul celui de-al doilea secol. Tot în categoria concertelor se numără Young Opera Stars (vineri, 24 iunie), spectacol realizat în parteneriat cu Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, în care studenții secției Canto prezintă roluri din opere și operete. Spectacol propune la rândul lui varietate prin prezența comediei și dramei unor titluri operistice de referință.
Un eveniment care va aduce o altă notă de diversitate se va desfășura în sala Cercului Militar din Cluj-Napoca, ce ne-a cucerit încă de la prima vedere! Prin urmare, am ales-o ca locație pentru un eveniment special. Vineri, 10 iunie, vă invităm să luați parte la un Recital de arii și duete din opera Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, în care vor interpreta tinerii artiști ai Studioului de Operă Lya Hubic. Vă așteptăm la un eveniment în ton cu strălucirea sălii!
Biletele pot fi achiziționate online, pe site-ul www.bilete.ro, precum și din Agenția de bilete a Operei, deschisă pe latura estică a clădirii, de luni până vineri, în intervalele orare 11:00 – 13:00, respectiv 14:00 – 17:00.
Te așteptăm să simți și să trăiești alături de noi! |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|