|
Muzicianul Mihai Ciprian Rogojan este noul manager al TEATRULUI MUZICAL AMBASADORII
 Muzicianul Mihai Ciprian Rogojan a fost recent desemnat câştigător al concursului organizat de Ministerul Culturii pentru postul de manager al TEATRULUI MUZICAL AMBASADORII.
Mă bucur că am privilegiul de a mă alătura, în calitate de manager, echipei Teatrului Muzical Ambasadorii. Este o instituție de cultură pe care am urmărit-o „din umbră” de câțiva ani, al cărei parcurs m-a impresionat și care sunt convins că va evolua și mai mult în anii ce urmează. Artiștii de la „Ambasadorii” sunt tineri și talentați și au un potențial extraordinar.
Într-un București care abundă în teatre și instituții de cultură, cred că este nevoie să regândești modul în care faci artă, să analizezi cu atenție ceea ce prezintă interes pentru public și, în egală măsură, să „educi” spectatorii, și mai ales copiii, ghidându-i către actul artistic de calitate.
Îmi doresc să aduc un suflu nou acestui teatru, iar ținta mea este publicul tânăr și foarte tânăr, care sper că va veni în număr cât mai mare la spectacolele noastre. Le mulțumesc colegilor pentru căldura cu care m-au primit și îi asigur de toată susținerea mea de acum înainte.– a declarat noul manager al instituției la preluarea mandatului.
Mihai Ciprian Rogojan s-a născut în Baia Mare, are 43 de ani și a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializarea percuție, în anul 2002. S-a implicat în viața artistică încă din facultate, ca membru în diverse formații muzicale. Ulterior, alături de patru colegi, la fel de talentați, a pus bazele trupei Sistem, bine-cunoscută pentru utilizarea butoaielor ca instrument neconvențional de percuție. Împreună au cucerit publicul atât în România, cât și în Europa. În anul 2005, Sistem și Luminița Anghel s-au clasat pe locul 3, cea mai înaltă poziție ocupată vreodată de România, la concursul Eurovision, cu piesa „Let me try”.
Între anii 2012- 2016, și-a suspendat cariera artistică, devenind cel mai tânăr senator din Parlamentul României, timp în care a fost membru al Comisiei pentru Cultură și Media, precum și membru al Comisiei pentru Egalitate de Șanse din Senat.
Începând din anul 2018, s-a implicat într-un nou proiect muzical – trupa 2GENTS, împreună cu Doru Todoruț, membru al Trupei Deepcentral. Proiectul aduce în atenția publicului o combinație de genuri muzicale, piese cu sound-uri actuale, inclusiv teme celebre din muzica clasică, muzica de film, crossover, toate puse în practică cu ajutorul instrumentelor clasice (în special de percuție), precum și al show-ului vizual și se bucură de succes în rândul tinerilor iubitori de concerte 100% live. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|