|
„Rigoletto”, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”
 Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” îi aşteaptă pe constănţeni la o seară excepţională în compania muzicii de calitate. Duminică, 3 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Teatrului, va fi prezentat spectacolul „Rigoletto”, în regia artistică a lui Emil Strungaru şi scenografia lui Grigore Gorduz.
Solişti sunt Vasile Chişiu şi Veronica Anuşca, din Bucureşti, Doru Iftene, Lucia Mihalache, Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Laurenţiu Severin, Marius Eftimie, Andrei Baican, Iulian Bratu, Ionela Duma, Silvia Simionescu, Octavian Minea. Conducerea muzicală aparţine lui Sarah Bisley Schneider, din Noua Zeelandă. Maestrul de cor este Adrian Stanache.
Sarah Bisley Scheider a câştigat în anul 2017 premiul de excelenţă „Pro Cultura Hungarica” şi este directorul muzical şi artistic al orchestrei Aoorangi Symphony din Auckland, Noua Zeelandă.
Conform reglementărilor legale, desfăşurarea spectacolelor este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii şi cu purtarea măştii de protecţie. Accesul se face doar pe bază de certificat verde, persoanelor care sunt vaccinate împotriva COVID-19, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, dar şi persoanelor care au avut COVID-19 în ultimele şase luni. Certificatul verde va fi însoțit de un act de identitate. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|