|
Artisti de pe trei continente la aniversarea Operei din Timisoara
 Opera Naţională Română din Timişoara a celebrat, duminică seara, 65 de ani de la primul spectacol pe scena sa. Evenimentul aniversar a avut în prim-plan o celebră artistă din Statele Unite al Americii, mezzosoprana Marianne Cornetti, interpreta rolului titular al operei în concert Gioconda, într-o formulă solistică care a fermecat sutele de melomani prezenţi la spectacol.
Star al evenimentului, mezzosoprana Marianne Cornetti s-a aflat pentru a doua oară pe scena Operei din Timişoara după ce, în cadrul festivalului liric din 2010, ea a cântat, tot în concert, împreună cu celebra soprană Nelly Miricioiu, opera "Adriana Lecouvreur". De această dată, artista a făcut un gest de extraordinară curtoazie faţă de publicul timişorean, interpretând, la invitaţia maestrului Corneliu Murgu, pentru prima dată în fulminanta ei carieră, rolul Gioconda.
Cu Marianne Cornetti pe scenă şi vocea ei ca de film nu e nevoie de costume, decoruri sau ecran de supratitrare ca să vezi zbuciumul eroinei nevoită să aleagă între viaţa rivalei şi propriul vis de iubire, suferinţa paroxistică şi forţa de a alege să se sacrifice pentru fericirea bărbatului care nu o iubeşte. Cu un ambitus vocal ameţitor, care pare să desfiinţeze cadrele convenţionale, cu un dramatism răvăşitor, frazare sugestivă şi o copleşitoare sinceritate a interpretării, La Cornetti a fost, vreme de aproape patru ceasuri memorabile, La Gioconda, tragica poveste a iubirii neîmpărtăşite depănându-se vie, credibilă, emoţionantă.
I-au fost alături, într-o memorabilă asociere de voci frumoase, Călin Brătescu (Enzo), confirmându-şi, încă o dată, cota artistică solidă, coreeanul Kim In-Hui, o întruchipare întunecată, plină de forţă, fascinantă, a maleficului Barnaba, răsplătită cu o cascadă de "bravi", Liliana Matei Ciucă (Laura Adorno), a cărei voce este, cu fiecare spectacol, mai plină culoare şi strălucire, coreeanca Hye Youn Park (Cieca), a cărei intonaţie suavă, pură, a înfiorat de emoţie auditoriul, Sorin Drăniceanu, interpretând cu nonşalanţă şi temeinicie rolul Alvise Badoero, amfitrioniul care-şi păstrează aparenta bonomie chiar şi când îşi condamnă la moarte infidela consoartă, Gelu Dobrea, Marius Zaharia, Iulian Ioan Iosip şi Mihai Prelipcian. Conducerea muzicală a spectacolului care a adus pe scenă orchestra Operei, alături de cor, i-a aprţinut dirijorului italian David Crescenzi. |
Nota actuala: 9.5 (din 2 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie25-09: Program octombrie 2026 Teatrul Muzical Ambasadorii București a anunțat programul pentru luna octombrie 2026.
3, Cenușăreasa
4, De-a Harap alb
10, Bambi
19, Cenușăreasa
20-23, Vrăjitorul din Oz
24, Elixirul dragostei
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
24-09: Octombrie 2026, o lună de neratat la Opera din Timișoara În această toamnă, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la câteva întâlniri cu opera, opereta și baletul. De la spectaculoasa lume orientală din „Scheherazade” și energia dansului contemporan din „Bodies & Emotions” ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-09: Serată la Operă – Pagini celebre, duminică, 27 septembrie 2026, ora 18 O seară dedicată unora dintre cele mai cunoscute și îndrăgite pagini din repertoriul de operă și balet, din creația compozitorilor: Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Minkus, Bizet, Boito și Puccini în interpretarea soliștilor vocali: Nar ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-09: 16-18 octombrie, Miturile prind viață: Cantafabule și Meșterul Manole În basme și mituri, cifra 3 anunță întotdeauna momentul culminant. În luna octombrie, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, aceeași cifră dă ritmul unui sfârșit de săptămână cu totul aparte: 3 seri, 2 mari titl ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-09: „Sunetul muzicii”, spectacol reprogramat din luna iunie, în această sâmbătă, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 26 septembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, va avea loc spectacolul cu musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers, eveniment reprogramat din data de 6 iunie 2026, când, furtuna care a produs o întrerupere major ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|