|
Seară "Ludovic Spiess" la Cluj, scriitorul Costin Popa va lansa o carte dedicată marelui artist.
 Opera Naţională Română din Cluj-Napoca găzduieşte, în această seară, lansarea volumului "Ludovic Spiess" de Costin Popa. Evenimentul face parte din parcursul festivalului studenţesc de operă Viva Vox şi va fi secondat de reprezentaţia spectacolului "Rigoletto" de Giuseppe Verdi. În peisajul muzicologic românesc, cartea este un unicat, dar chiar şi în plan internaţional compendiile dedicate cântăreţilor de operă, în afara unor scrieri mai degrabă romanţate, sunt rare. Cartea conţine un text biografic despre copilărie şi începuturile muzicale, care dezvăluie un om de o mare onestitate, sincer şi prietenos, cu un respect şi o căldură deosebite faţă de cei ce i-au fost aproape.
Lui Spiess îi plăcea să vorbească despre arta sa şi o făcea generos cu tot ce acumulase prin experienţă; era conştient de valoarea sa, dar şi lucid, cu pasiune şi cu un puternic simţ al realităţii, spune scriitorul Costin Popa. Autorul surprinde şi latura "civilă" a marelui artist Spiess, vorbeşte despre dragostea lui de viaţă, de natură, de îndeletnicirile simple, fireşti, ca pescuitul, vânătoarea, gătitul. Costin Popa redă şi imaginea artistului prin ochii celor cu care tenorul şi-a intersectat cariera: Karajan, Christa Ludwig, Georges Prêtre, dar şi din delicatul portret schiţat de soţia sa, Gerda Spiess.
Un capitol aparte este dedicat unui moment crucial din viaţa artistului: întâlnirea cu Herbert von Karajan în spectacolul şi înregistrarea cu "Boris Godunov" de Musorgski. Atunci, marele dirijor îl dorea interpret în "Othello". Cartea lui Costin Popa a primit la sfârşitul lunii martie premiul "Cartea Anului", oferit de revista "Actualitatea Muzicală" a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Lansarea la Cluj va avea loc la ora 18.30.
Lucrare unicat
Monografia dedicată de Costin Popa lui Ludovic Spiess conţine 245 de fotografii şi 303 fotocopii de programe, afişe din 33 de roluri şi 450 de spectacole.
Un album de circa 350 de pagini reface drumul parcurs de la debutul modest la Teatrul Muzical din Braşov la cariera fulminantă pe toate marile scene ale lumii. Cartea oferă informaţii precise şi schiţează o imagine obiectivă a marelui tenor român.
"Ludovic Spiess a cântat de nenumărate ori pe scena clujeană inclusiv «Rigoletto», ceea ce ne-a determinat ca, o dată cu lansarea cărţii biografice a maestrului Costin Popa, să pregătim şi un spectacol."
Ina Hudea, director executiv al festivalului |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie14-11: „Scufița Roșie”, spectacolul de balet al Operei Comice pentru Copii, ajunge la muzeul MINA Lasă povestea clasică deoparte și pregătește-te pentru o aventură în care nimic nu este așa cum te-ai aștepta! „Scufița Roșie”, spectacolul de balet al Operei Comice pentru Copii, ajunge la MINA Museum într-o reinterpretare plină de ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Program noiembrie 2026, Chișinău Programul spectacolelor și evenimentelor pentru luna noiembrie la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău include următoarele reprezentații:
• 12 noiembrie, ora 18:30 – Elixirul Dragostei (operă ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|