|
Recital extraordinar cu prim-soliștii Operei Brașov
 Duminică, 22 noiembrie 2020, de la ora 18.30, Opera Brașov transmite online pe canalul propriu de YouTube și pe pagina oficială de Facebook, Recitalul extraordinar cu prim-soliștii: Aurelia Florian – soprană, Carmen Topciu – mezzosoprană și Alexandru Aghenie – bariton, acompaniați la pian de Ovidiu Mezei. Prezentarea va fi făcută de solista Operei Brașov, Anda Pop, de această dată, într-o ipostază inedită.
Programul acestui eveniment muzical cuprinde pagini din opere complexe ale liricii universale, care au marcat istoria genului: „Adriana Lecouvreur” de F. Cilea, „Paiațe” de R. Leoncavallo, „L’Italiana in Algeri” de G. Rossini, „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski, „Faust” de Ch. Gounod sau „Samson și Dalila” de C. de Saint-Säens.
Senzaţie a ultimilor ani în arta lirică, Aurelia Florian a strălucit pe marile scene ale lumii, de la Den Norske Opera din Oslo, Opera din Tel Aviv, Opera din München, Deutsche Oper Berlin, Opernhaus Zürich, la Pamplona, Teatro Coccia din Novara, Teattro Regio din Parma, la Savonlinna Opera Festival din Finlanda, ajungând și pe continentul american, la San Francisco Opera, dar și la New National Theatre Tokyo sau la Opera Națională București, ca să numim doar câteva dintre acestea.
Mezzosoprana Carmen Topciu a fost invitată, anul viitor, la Opera din Sydney, pentru a interpreta rolul principal în opera „Carmen” de G. Bizet, dar și pentru a juca într-o nouă producție, opera „Castelul Prințului Barbă-Albastră”, compusă de Béla Bartók. În 2019, ea a avut debutul absolut la Opera din Sydney cu rolul Giovanna Seymour din „Anna Bolena” de G. Donizetti. În 2016, Carmen Topciu a interpretat-o pe Carmen și la Arenele din Verona, la cel mai mare festival de operă din Europa, într-o producție semnată de celebrul regizor Franco Zeffirelli.
Odată cu participarea la Concursul Internațional de Canto „Eva Marton“ de la Budapesta, unde a fost încununat cu Premiul I, imediat după gala laureaților, baritonul Alexandru Aghenie a primit nenumărate solicitări din partea unor instituții muzicale de prestigiu din întreaga Europă. De asemenea, el este laureat al Concursului AsLiCo de la Como (Italia).
Iată doar câteva motive pentru care Recitalul oferit duminică de Opera Brașov va fi unul de excepție, de aceea vă invităm cu drag să-l urmăriți online, la dumneavoastră acasă!
Eveniment susținut cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie14-11: „Scufița Roșie”, spectacolul de balet al Operei Comice pentru Copii, ajunge la muzeul MINA Lasă povestea clasică deoparte și pregătește-te pentru o aventură în care nimic nu este așa cum te-ai aștepta! „Scufița Roșie”, spectacolul de balet al Operei Comice pentru Copii, ajunge la MINA Museum într-o reinterpretare plină de ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Program noiembrie 2026, Chișinău Programul spectacolelor și evenimentelor pentru luna noiembrie la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău include următoarele reprezentații:
• 12 noiembrie, ora 18:30 – Elixirul Dragostei (operă ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|