|
Opera Deschisă | Opera pentru elevi
 “Opera deschisă - opera pentru elevi" este un program de atragere şi formare a publicului tânăr şi a viitoarelor generaţii de artişti, urmărindu-se dezvoltarea gustului pentru operă şi a sensibilităţii estetice a elevilor.
În acest scop, Opera Naţională Română Cluj-Napoca prezintă frecvent spectacole pentru copii, care beneficiază de preţuri speciale.
Pentru a li se explica tinerilor spectatori ceea ce se întâmplă în spatele scenei şi care este procesul prin care se produce un spectacol, prin programul “Opera deschisă " se organizează, pentru grupuri mici de elevi, vizite în cladirea instituţiei, prezentâdu-li-se sala de spectacole, fosa orchestrei, spaţiile de repetiţii şi spaţiile de depozitare a costumelor, decorurilor şi a recuzitei. În timpul acestor vizite copii pot sta de vorba cu artiştii, işi pot face fotografii alături de aceştia sau alaturi de decorurile din spectacol.
Pentru promovarea acestui tip de activităţi, Opera Naţională Română Cluj-Napoca a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.
La acest program educaţional sunt invitate să colaboreze toate unităţile de învăţământ din ţară.
În acest sens coordonatorii de programe şi proiecte educative ai şcolilor pot contacta:
Departamentul de relaţii publice şi marketing al Operei,
tel: 0264 592466,
e-mail: marketing@operacluj.ro,
persoana de contact - Dan Bădilă;
pentru rezervări:
tel 0264 595363,
persoana de contact - Claudia Giurgiu. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: „Anotimpurile”, de Vivaldi, la Palatul Culturii Iași Opera Națională Română din Iași programează și în această lună o întâlnire în cadrul seriei Concert la Palat. Reprezentația lunii noiembrie găzduită de Palatul Culturii din Iași va avea loc marți, cu începere de la ora 18:30, și v ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: La Boheme de Brașov Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să urmăriți spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite și montate lucrări din istoria muzicii universale.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|