|
„Boema”, opera lui Puccini, primul cadou de la Opera Brașov în Luna Mărțișorului
 Sâmbătă, 7 martie 2020, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, „Luna Mărțișorului” se deschide cu „Boema”, opera compusă de G. Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger. „Boema” este una dintre bijuteriile compozitorului Giacomo Puccini, alături de „Turandot”, „Tosca” şi „Madama Butterfly”.
Premiera operei a avut loc la Teatrul Regio din Torino, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale. Până la finele anului 1896, „Boema” s-a jucat de 24 de ori cu casa închisă și, la scurt timp, a ajuns pe marile scene ale lumii, fiind considerată o capodoperă.
Acțiunea operei se petrece la Paris, în jurul anului 1830. Patru prieteni - poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline - își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac și își mărturisesc iubirea, însă povestea lor nu va avea finalul la care sperăm cu toții.
„Boema” cuprinde pagini muzicale devenite celebre, între ele, în actul I, – „Che gelida manina” (Rodolfo), „Si, mi chiamo Mimi” (Mimi) și „O, soave fanciulla” (Rodolfo), în actul al II-lea – „Quando me’n vo” (valsul Musettei), în actul al III-lea – „Gia un altra volta” (Rodolfo) și
„D’onde lieta usci” (Mimi), iar în actul al IV-lea – „Mimi, tu piu non torni” (Rodolfo), „Vecchia zimarra” (Colline – „Aria paltonului”) și „Sono andanti” (Mimi).
În distribuția spectacolului de sâmbătă îi regăsim pe artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu (debut) - Mimi, Mihai Irimia - Rodolfo, Lăcrămioara Schuller - Musetta, Adrian Mărcan - Marcello, Marian Rește - Schaunard, Ștefan Schuller - Colline, Lorand Cristian -Benoît/Alcindoro, Dan Ionescu - Parpignol și Sara Györfi - Copilul. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică îi aparține lui Carmen Dobrescu. Scenografia: Horia Popescu. Asistent regie: Anda Tabacaru. Dirijor cor: Teodor Soporan. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Preț bilete: 40 lei – în sală; 30 lei – la balcon lateral
În stagiunea 2019 – 2020, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|