|
„Flautul fermecat”, opera-basm a lui Mozart, pe scena Operei Brașov
 Sâmbătă, 8 februarie 2020, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera „Flautul fermecat” de W.A. Mozart. Operă–basm, dar și operă cu idei filosofice profunde și puternic moralizatoare, „Flautul fermecat” a produs o schimbare în ceea ce privește concepția și, mai ales, percepția asupra genului liric. Drumul către adevăr, curaj, iubire, prietenie, autodepășire, stăpânire de sine sunt coordonatele pe care le-au urmărit compozitorul W.A. Mozart și libretistul Emmanuel Schikaneder când au creat această minunată lucrare ce nu lipsește din repertoriul teatrelor lirice din întreaga lume. Combinația dintre real şi fantastic, bine şi rău, liric şi burlesc, obişnuit şi exotic sunt redate în pagini muzicale de o strălucire aparte ce au dăinuit peste secole, înscriind opera „Flautul fermecat” în panoplia capodoperelor.
Din distribuție, fac parte soliștii: Nicoleta Chirilă – Regina Nopții, Dan Popescu – Sarastro, Mihai Irimia – Tamino, Maria Catrina – Pamina, Lorand Cristian – Papageno, Lăcrămioara Schuller – Papagena, Cristian Dicu – Monostatos, Cristina Radu - Doamna 1, Carmen Topciu - Doamna 2, Gabriela Hazarian - Doamna 3, Aurel Aron - Preot 1, Marian Rește - Preot 2, Andromeda Nemeş – Copil 1, Valerica Ambrus (Facultatea de Muzică – Universitatea „Transilvania” Brașov) - Copil 2, Anca Panait - Copil 3, Ion Tașcă, Dan Ionescu - Oameni în armură. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov.
La pupitrul dirijoral este invitat maestrul Daisuke Soga (Japonia), iar regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea, iar pregătirea corului este asigurată de Teodor Soporan. Regie scenă: Marilena Aldea.
Preț bilete: 30 lei – toată sala
În stagiunea 2019 – 2020, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|