 Capodopera buffa a lui Rossini, Bărbierul din Sevilla, cunoscută şi arhicunoscută, nu doar în rîndul melomanilor, a căpătat o dimensiune nouă prin reprezentarea ei în aer liber, în curtea interioară a Muzeului de Artă Cluj, graţie unei iniţiative generoase a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi a instituţiei muzeale amintite mai sus. Cu orchestra şi artiştii în imediata apropiere a spectatorilor - de unde s-a şi născut un soi de comunicare, de complicitate liber consimţită la convenţiile regizorale -, cu decorul marcat prin doar cîteva elemente esenţiale, cu jocul tinerilor artişti şi în ambianţa generală subliniată de ecleraj, mai ales după căderea întunericului, reprezentaţia a avut nerv şi vioiciune meridională, de la cavatina lui Figaro sau Aria Una voce poco fa, pînă la happy end-ul care încununează acţiunea. S-au creat, astfel, momente de reală bună dispoziţie, care au estompat, în parte, neajunsurile cauzate de audiţia propriu-zisă. Dar nu neapărat asupra cîntului am concentrat comentariile de faţă, ci pe sublinierea gestului inovator, care a reuşit să scoată spectacolul din spaţiile consacrate, să-l deschidă, să-l scuture de colbul rutinei. Desigur, mai rămîn multe, foarte multe de făcut, dar reprezentaţia s-a bucurat de succes şi de prezenţa unor oaspeţi de peste hotare, din Europa şi chiar de peste Ocean, între care l-am salutat pe colaboratorul şi prietenul nostru, dr. George Freundlich din Canada, muzician valoros şi meloman înrăit, aflat pentru o scurtă vacanţă în oraşul copilăriei şi al primilor ani ca medic; am remarcat-o pe dna Florea din SUA, reputată pianistă (absolventă a Liceului de Muzică din Cluj), am auzit vorbindu-se în italiană, în germană, în engleză... Aşadar, nu ducem lipsă de public iubitor de operă.
Alături de mezzosoprana Mihaela Işpan de la Opera Naţională din Bucureşti - poate cea mai expresivă Rosina a scenelor noastre din ultimii ani - au mai evoluat: tenorul Darius Coltan (invitat) - Almaviva; basul Ioan Vrăşmaş, invitat, o voce de mare calitate şi de perspectivă - Don Bartolo; baritonul Emanuel Popescu - Figaro; basul Petre Burcă - Don Basilio; Alin Anca - Fiorello; Anca Aluaş - Berta; Călin Niţulescu - Un ofiţer; Paul Onaga - Ambrozio.
Primul pas a fost făcut; de-acum încolo muzica, în multiplele ei forme de manifestare, opera - în cazul de faţă - şi muzeul au încheiat pactul cu Muza. Adică, şi-au unit forţele sub semnul Euterpei, pentru a face şi a aduce plăcere. E bine ştiut că, sub ocrotirea muzelor coborîtoare din Zeii Olimpului, orice gest, cît de mic, rodeşte înmiit. |