|
Noul director interimar al Operei Naţionale Române din Timişoara va continua proiectele instituţiei alături de echipa deja consolidată
 Noul director interimar al Operei Naţionale Române din Timişoara (ONRT), baritonul Cristian Rudic, a declarat, miercuri, că va continua proiectele instituţiei alături de echipa deja consolidată în precedentul manageriat, dar va aduce şi elemente noi, bazate pe experienţă şi performanţă, toate pregătind instituţia pentru noi orizonturi vizând şi Capitala Europeană a Culturii 2021.
Din această perspectivă, Cristian Rudic doreşte ca, în anul Capitalei Culturale, prin toate proiectele pe care le va iniţia şi dezvolta, toate drumurile culturale ale cetăţii să ducă şi mai mult decât până acum, spre Operă.
"Am preluat "casa mea" atât de dragă, în care locuiesc de peste un sfert de secol. Se deschid orizonturi noi spre Capitală Culturală pentru oraşul nostru, pe care-l consider dintotdeauna special din punct de vedere cultural, şi vom face ca drumurile să ducă (...) şi în Capitala Culturală Europeană, şi spre coloana culturală principală, Opera Naţională Română Timişoara. Este o răspundere enormă, pentru că sunt aici pentru a organiza Opera Naţională, iar cultura poate deveni centru de atracţie, nu doar pentru Capitala Culturală Europeană, ci în general. Nu este uşor, dar mă bazez pe o echipă consolidată în ani şi care va fi împrospătată doar pe criterii de competenţă şi experienţă", a detaliat, pentru AGERPRES, Cristian Rudic.
Noul manager al ONRT susţine că nu merge pe ideea negării trecutului, ci pe continuitate, iar dacă ceva funcţionează bine, nu trebuie oprit.
"Este casa noastră, a cărei soartă o hotărăşte publicul, lucru care s-a dovedit în cazul operei, al operetei şi al musicalului. Pe acest public ne bazăm, dar şi pe atragerea altuia tânăr, care este viitorul. Efectele eforturilor de azi din cultură, fie ea teatru muzical sau nu, se vor vedea în timp. Este un efort permanent", a adăugat el. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie05-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|