|
Traviata la Teatrul Regina Maria
 "Traviata" lui Verdi este pus în scenă la Teatrul "Regina Maria" din Oradea pe 6 iunie, începand cu ora 19:00. În rolurile principale, publicul va descoperi o soprană româncă care a interpretat rolul Violettei în foarte multe teatre din Europa şi din lume şi doi solişti italieni de prestigiu. Este vorba de soprana Cristina Simionescu, de la Opera Naţională Română Iaşi, solista care a interpretat rolul Violettei în toate teatrele de operă din ţară şi în foarte multe teatre din străinătate.
Este rolul care a consacrat-o şi a făcut-o celebră în Europa şi în lume. Cu toate acestea, artista spune: "Nu am o "eroină" preferată, care mă identifică în mod particular. De fiecare dată când cânt, încerc să fiu cu adevărat personajul pe care îl interpretez. De aceea, răspunsul meu este: în toate rolurile".
Tenorul Angelo Forte (Italia) este cunoscut publicului orădean, el interpretând în anul 2014, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea (FITO), rolul războinicului Radames din opera "Aida" de Giuseppe Verdi, tenor care a impresionat prin frumuseţea şi prezenţa scenică.
Baritonul Alfio Grasso a ridicat, de curând, publicul orădean în picioare după interpretarea cu multă sensibilitate a rugăciunii "Dio di Giuda" din opera "Nabucco". De asemenea, Alfio Grasso a interpretat rolul lui Giorgio Germont din "Traviata", alături de nume foarte mari ale liricii universale precum Mirella Freni, cu care a cântat în "Traviata" la celebrul Teatru de Operă din Roma.
Conducerea muzicală şi regia spectacolului vor fi asigurate de doi universitari. Dirijorul spectacolului este prof. univ. dr. Leonard Dumitriu, de la Universitatea "George Enescu", iar montarea scenică îi aparţine lect. univ. dr. Ligia Ghilea, de la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. Publicul orădean se va reîntâlni cu Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet "Opera Vox".
Creaţie verdiană desăvârşită, "Traviata" este o veritabilă capodoperă universală, care ne va introduce într-un Paris burghez, unde dragostea, suferinţa şi sacrificiul marchează celebra poveste de iubire a acaparantei Violetta Valéry şi a tânărului Alfredo. Opera în trei acte este cunoscută pentru istoricul său palpitant, lansarea acesteia fiind puternic influenţată de cenzura anilor 1800, care nu i-a permis compozitorului să plaseze în contemporaneitate acţiunea, acesta fiind obligat să o transpună într-o "păcătoasă" perioadă medievală. În pofida dificultăţilor, însă, spectacolul a avut un succes triumfal. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-08: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2026 - 2027 Pera Națională București a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie 2026, prima parte a stagiunii 2026-2027. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-07: Director nou la Opera Națională Română din Timișoara Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Tim ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|