|
"Silvia", primul spectacol după Paște, la Opera Brașov
 Sâmbătă, 22 aprilie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să vizionați o operetă îndrăgită - "Silvia" de E. Kalman. Acest spectacol face parte din programul "Zilele Brașovului 2017", organizat de Primăria Municipiului Brașov.
Premiera mondială a avut loc la 17 noiembrie 1915, la Teatrul Johann Strauss din Viena, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső; premiera operetei "Silvia" de la Opera Brașov - iunie 2012. Titlul iniţial al operetei "Silvia" a fost "Trăiască dragostea" şi ea păstrează toată voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de "La belle époque". În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia - Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară. Din distribuția spectacolului de sâmbătă, fac parte artiștii: Anda Pop (Silvia), Cosmin Marcovici - Opera Națională Română Iași (Edwin), Corina Klein (Stazi), Liviu Iftene (Boni), Ioana Mărgărit (Cecilia), Nicolae Zaharia (Feri), Lorand Cristian (Miska), Mugur Curelaru (Leopold), Paul Tomescu (Generalul), Irinel Felea (Arhiducele), Aurel Aron, Cristian Dicu, Gabriel Moise (cei trei martori), Mihaela Marele, Mariana Lazăr, Andromeda Nemeș, Anca Manea ("fetițele vesele"). Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Dorel Munteanu, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Leonard Boga. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Regia tehnică: Ionel Cociodar.
Preț bilete: 30 lei; 20 lei (Pentru acest spectacol nu mai sunt bilete disponibile! ) |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|