|
"Sânge vienez" pe scena Operei Române Craiova
 Premiera verii la Opera Româna Craiova a avut loc, joi seara, cu opereta Sânge Vienez, o nouă producție imaginată de regizorul Rareș Zaharia (Franța) în colaborare cu scenografa Barbara del Piano (Franța), într-o coregrafie semnată de Răzvan Mazilu și în costumele designerului Cătălin Botezatu.
"Opera Română Craiova îi felicită şi le mulţumeşte tuturor celor ce au făcut posibil acest spectacol extraordinar! Îi felicită pe regizorul Rareş Zaharia, scenografa Barbara del Piano, maestrul dirijor Alexandru Iosub, coregraful Răzvan Mazilu, designerul Cătălin Botezatu, artiştii ce au încântat cu talentul lor publicul, dar şi pe toţi cei din spatele scenei, cei pe care publicul nu îi vede, dar a căror muncă o admira ori de câte ori un spectacol se pune în scenă. Vă mulţumim pentru dăruirea cu care aţi creat "Sânge vienez"! ", susține Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova.
Distributie: Florin Ormenișan, Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iaşi), Cristina Oltean, Renata Vari, Rodica Butu, Noemi Modra, Edith Mag, Laurențiu Nicu, Cosmin Vasilescu, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Iosub. Și-au dat concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Române Craiova. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|