|
Enescu, aplauze la Roma
Aniversarea a 130 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Italia şi Ziua Naţională a României au fost marcate la Roma printr-un concert al Orchestrei Naţionale Radio, susţinut în Auditorium-ul Parco della Musica.
Trei tineri muzicieni, violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail şi dirijorul Radu Popa au interpretat, alături de Orchestra Radio, Concertul pentru pian, vioară şi orchestră, de Felix Mendelssohn, iar programul a mai inclus ulterior, printre altele, şi Rapsodia română nr. 2, de George Enescu.
Ambasadorul României în Italia, Răzvan Rusu, a făcut oficiile de gazdă, evenimentul fiind organizat de Ambasada Italiei, în parteneriat cu Radio România.
Recital la Stradivarius
Alexandru Tomescu, care a cântat la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, primită cu doi ani în urmă, a impresionat prin sensibilitate şi o tehnică impecabilă în concertul lui Mendelssohn, fiind îndelung aplaudat alături de pianistul Horia Mihail.
În 2003, cei doi, alături de violoncelistul Răzvan Suma, au format Romanian Piano Trio. Recent, cei trei artişti au fost solişti ai filarmonicii bucureştene în cadrul Festivalului "George Enescu", într-un concert dirijat de celebrul Maxim Vengerov.
Din octombrie, muzicienii, în această formulă, se află într-un turneu prin ţară. Astăzi, Romanian Piano Trio cântă la Bistriţa, mâine va fi la Cluj, vineri - la Piteşti, iar sâmbătă vor încheia acest turneu naţional, la Bucureşti, la Studioul "Mihail Jora" al Societăţii Române de Radiodifuziune. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie22-09: Program Festivalul de Operă Sibiu 2026 Luni, 28 septembrie
10:00, Sala Thalia
• „Fanchette. Căsătorie la felinare” - Jacques Offenbach (operetă comică pentru copii)
• Take an Opera Break
• Aeroportul Internațional Sibiu
• Autoklass ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
21-09: Sibiu Opera Festival 2026 - Ediția a XXV-a Ajuns la ediția aniversară cu numărul 25, cel mai longeviv festival de gen din România, Sibiu Opera Festival, se desfășoară între 28 septembrie și 16 octombrie 2026, transformând din nou orașul într-un reper al artei lirice și într-un s ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
12-06: Opera Națională Chineză, în premieră la București cu Turandot Pentru prima dată în România, Opera Națională Chineză aduce pe scena Sălii Palatului una dintre cele mai impresionante producții ale sale: capodopera lui Giacomo Puccini – Turandot. O producție oficială, prezentată în cadrul unui amplu ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
06-03: Diana Tugui, invitata specială la concertul Jose Carreras de la Saraievo Enorul spaniol de renume mondial, José Carreras, va concerta în 7 martie la Saraievo. Principalele surse media din Bosnia și Herzegovina subliniază interesul enorm pentru acest eveniment cultural major, apreciind că pentru o seară, Sarajevo va ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
04-12-2025: Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell`Opera di Roma și a fost ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
|